14 definiții pentru limbuție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LIMBUȚÍE s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

limbuție sf [At: NEAGOE, ÎNV. 141/23 / Pl: ~ii / E: limbut + -ie] 1 Tendință de a vorbi mult și fără rost Si: (liv) locvacitate, logoree. 2 (Pex) Vorbă multă și fără rost Si: pălăvrăgeală, vorbărie. 3 (Înv) Elocvență.

LIMBUȚÍE, limbuții, s. f. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. -ie.

LIMBUȚÍE, limbuții, s. f. Înclinare spre vorbă multă; vorbărie, flecăreală. Trăncănea înainte, cu acea exasperantă, vervă și uitare de sine a oamenilor bolnavi de limbuție, care se îmbată vorbind. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. Să punem mărginire la limbuția noastră. NEGRUZZI, S. II 211. Limbuția e mai rea decît beția. PANN, P. V. I 15. ◊ Fig. Păsările au început cu limbuția lor... Cucul s-aude cîntînd. DELAVRANCEA, A. 127.

LIMBUȚÍE f. Felul de a fi al omului limbut. [G.-D. limbuției] /limbut + suf. ~ie

limbuție f. defectul limbutului.

limbuțíe f. Calitatea de a fi limbut.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei

limbuțíe s. f., art. limbuțía, g.-d. limbuțíi, art. limbuțíei; pl. limbuțíi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LIMBUȚÍE s. v. flecăreală.

LIMBUȚÍE s. v. elocvență, oratorie, retorică.

limbuție s. v. ELOCVENȚĂ. ORATORIE. RETORICĂ.

LIMBUȚIE s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Ia lăsați ~!)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LIMBUȚIE. Subst. Limbuție, vorbărie, facondă (franțuzism), verbiaj (franțuzism), verbozitate (livr.), verbalism, beție de cuvinte; flecăreală, flecărie, lehăit (reg.), trăncăneală, trăncănire, trăncănit, logoree (fam.), pălăvrăgeală, pălăvrăgit (rar), sporovăială (pop. și fam.), volubilitate, locvacitate (livr.). Vorbărie, frazeologie (fig.), poliloghie (depr.), vorbe goale, vorbe de clacă, taclale (fam.), palavre (fam.). Fleacuri, baliverne, brașoave (fam.), minciuni, gogoși (fam.), gogoși de tufă, povești, verzi și uscate, vorbe în vînt, vrute și nevrute. Limbut, flecar, vorbăreț, guraliv, palavragiu (depr.), gură-spartă, gura satului (mahalalei), gură largă, vorbă-lungă, farfara (fam. și peior.), treanca-fleanca, meliță (fig., fam. și depr.). Adj. Limbut, limbareț, vorbăreț, vorbitor, vorbăreț (înv.), vorbar (reg.), flecar, guraliv, gureș, bun de gură (de clanță, de hanță), volubil, locvace (livr.). Vb. A fi bun de gură (de clanță), a fi ușor de limbă, a avea limbă lungă, a fi lung de limbă, a fi limbă lungă, a avea gură spartă, a avea gîdilici la limbă, a avea mîncărime (vierme) la gură, a avea sămînță de vorbă, a fi cu două limbi, a avea mai multe limbi, a avea papagal, a avea o gură cît o șură. A limbuți (înv.), a lehăi (reg.), a pălăvrăgi, a flecări, a trăncăni, a flencăni (pop.), a sporovăi (pop. și fam.), a(-i tot) da din gură (cu gura), a-i umbla (a-i merge, a-i toca) gura (că o meliță, ca o moară stricată, ca o moară hodorogită, ca o pupăză), a da cu melița (din meliță), a-i umbla gura ca la o țarcă, a-i toca cuiva gura bureți, a spune vorbe de clacă, a bate apă-n piuă, a bate apa să se aleagă untul, a vorbi (a îndruga) vrute și nevrute, a vorbi în neștire, a spune (a înșira, a îndruga) moși-pe-gogoși, a înșira (a spune) gogoși (de tufă), a vorbi în lună și în stele, a vorbi alăturea cu drumul, a nu-i sta cuiva gura. A(-și) da drumul la gură (gurii), a-și lua paza de la gură, a lăsa gura slobodă, a nu-i mai sta cuiva gura. V. afectare, convorbire, grandilocvență, minciună, neseriozitate, ostentație, sociabilitate, vorbire.

Intrare: limbuție
limbuție substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limbuție
  • limbuția
plural
  • limbuții
  • limbuțiile
genitiv-dativ singular
  • limbuții
  • limbuției
plural
  • limbuții
  • limbuțiilor
vocativ singular
plural

limbuție

  • 1. Înclinare, tendință de a vorbi mult și fără rost.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: flecăreală locvacitate vorbărie 4 exemple
    exemple
    • Trăncănea înainte, cu acea exasperantă, vervă și uitare de sine a oamenilor bolnavi de limbuție, care se îmbată vorbind. VLAHUȚĂ, O. A. III 70.
      surse: DLRLC
    • Să punem mărginire la limbuția noastră. NEGRUZZI, S. II 211.
      surse: DLRLC
    • Limbuția e mai rea decît beția. PANN, P. V. I 15.
      surse: DLRLC
    • figurat Păsările au început cu limbuția lor... Cucul s-aude cîntînd. DELAVRANCEA, A. 127.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Limbut + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09