10 definiții pentru lied

LIED, lieduri, s. n. Compoziție muzicală (vocală) cu caracter liric, cu acompaniament muzical (de obicei la pian). [Pr.: lid] – Din germ. Lied.

LIED, lieduri, s. n. Compoziție muzicală (vocală) cu caracter liric, făcută pe textul unei poezii scurte. [Pr.: lid] – Din germ. Lied.

LIED, lieduri, s. n. Compoziție muzicală cu caracter liric, făcută pe textul unei poezii scurte. V. cîntec. Liedul «Adelaide» de Beethoven. – Pronunțat: lid.

lied (germ.) [pron. lid] s. n., pl. lieduri (lie-duri)

lied s. n. [pron. germ. lid], pl. liéduri[pron. liduri]

LIED s. (MUZ.) cântec. (Un ~ de G. Enescu.)

LIED s.n. Bucată muzicală scrisă pe textul unei scurte poezii (lirice); textul unui asemenea cântec. [Pron. lid. / < germ. Lied].

LIED LID/ s. n. compoziție vocală cu acompaniament instrumental, scrisă pe un text liric. (< germ. Lied)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

LIED s. (MUZ.) cîntec. (Un ~ de G. Enescu.)

lied (‹ germ. lied [li:d] „cântec”), lucrare vocală acompaniată de un instrument, de obicei pian, pe un text liric sau poem, care îi determină caracterul, desfășurându-se într-o structură formală specifică. Noțiunea de l. are două accepțiuni: 1) aceea care definește genul (1, 2) și 2) aceea care definește forma*, noțiuni ce au avoluat simultan, într-o strânsă determinare reciprocă. Originea l. se află în cântecul pop., deci vechimea sa nu poate fi realmente măsurată. ♦ Forma de l. este hotărâtă în principal de caracterul strofic* al cântecului și pornește de la forme simple spre forme complexe, evoluând o dată cu gândirea muzicală. Privite foarte schematic, aceste forme pot fi clasificate astfel: a) forma monopartită a (perioadă) – f1 – f2 (fraze); b) forma bipartită ◊ simplă: a b / f1 – f2; f3 – f4; ◊ cu mică repriză: a b / f1 – f2; f3 – f2 (identic sau variat); ◊ dublă a b a b; ◊ compusă: A B / a bb1; aa1 b; aa1 bb1; aa1 ab; aa1 bb1b; aa1a bb1b; c) forma tripartită: ◊ simplă a b a; ◊ simplă concentrată a b a / f1-f2; f3-f4; f1; ◊ compusă A B A / a bb1 a; aa1 b aa1; aa1 bb1 aa1; aa1a b aa1a; aa1 bb1b aa1; aa1a bb1b aa1a; d) forma tripentapartită ◊ simplă a b a b a; ◊ compusă A B A B A / a b b1 a b b1 a; aa1 b a a1 b a a1 etc. Această din urmă categorie este considerată ca formă intermediară între l. și rondo*. Deși de proveniență și cu caracter preponderent vocal, forma sa a fost adoptată și de muzica instr., în care apare în forme din ce în ce mai evoluate, pe măsura dezvoltării și perfecționării în genere a formelor instr. ♦ Genul l., urmărit în evoluția sa de la cântecul pop. la l. cult, nu poate face abstracție de forma, de factura melodică și armonică, de cerințele expresive ale textului. Precursoare ale l. sunt cântecele și romanțele, precum și cântecele pop. mai vechi (beneficiind, majoritatea, și de o tratare polifonică*): madrigalul*, frotolla*, vilanella*, aria*, canțoneta*, songul (1) etc. L. cult apare sunt la sfârșitul sec. 18 și începutul sec. 19 în mediul muzical al clasicismului* vienez, în creația lui W.A. Mozart și a lui L. van Beethoven. Dar desăvârșirea ca formă și gen a l. se produce în sec. 19, în lucrări compuse de Fr. Schubert, R. Schumann, F. Mendelssohn-Bartholdy, Fr. Listz, R. Wagner, J. Brahms, H. Wolf, M. Reger etc. Poeme, aparținând poeților Goethe, Heine, von Heyse, Schiller, Mallarmé, Möricke, Novalis, Rilke, au inspirat l. pline de o deosebită expresivitate muzicală, perfecțiuni ale genului, în care forma, melodica, armonia, factura vocală și cea instrumental-acompaniatoare (cea din urmă cu valențe adesea „descriptive”) au căutat modalitatea cea mai adecvată relevării nuanțelor gândirii și sensibilității poetice. Spre a se distanța de tradițiile austriaco-germ., școlile muzicale ale sec. 19 și 20 au adaptat l. exigențelor de stil* muzical, inclusiv de structură prozodică* ale limbilor lor naționale, preferând denumirii germ. pe aceea de chanson sau mélodie (fr.), ramans sau pesnia (rus. романс, песня), canzone (it.), song (engl.), cântec etc. Muzica românească a abordat de asemenea genul l., în care și-a făcut mereu simțit filonul folc. Începând din a doua jumătate a sec. 19 și prima parte a sec. 20, Al. Flechtenmacher, Gh. Dima, Ed. Caudella, G. Stephănescu, G. Enescu (Șapte cântece pe versuri de Clément Marot) au cultivat genul l. Mihail Șora este, însă, compozitorul care a pus bazele școlii contemporane românești de l., scriind lucrări pe versurile poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Șt. O. Iosif, Mariana Dumitrescu etc. Megând pe drumul deschis de acesta și inspirându-se din lirica românească (Mihail Eminescu, George Coșbuc, Lucian Blaga, Ion Minulescu, George Topîrceanu, Șt. O. Iosif, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Mariana Dumitrescu, Alexandru Miran etc.) o întreagă pleiadă de compozitori contemporani compun în genul l., lucrări valoroase, de originală esență românească. Printre aceștia se numără: T. Ciortea, P. Bentoiu, W. Berger, N. Coman, L. Comes, M. Chiriac, D. Capoianu, Felicia Donceanu, Myriam Marbé, Carmen Petra-Basacopol, D. Popovici, A. Stroe, C. Țăranu, A. Vieru etc. V.: cântec (II); formă bar.

Intrare: lied
lied
substantiv neutru (N24) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lied liedul
plural lieduri liedurile
genitiv-dativ singular lied liedului
plural lieduri liedurilor
vocativ singular
plural