*lichĭór n., pl. urĭ (fr. liqueur, lat. liquor, licoare). Rachiŭ de calitate superioară, vutcă. – Maĭ corect ar fi licór, pl. urĭ, ca’n această poezie de mahala: Din tranvaĭ cu ĭa scobor, Mă duc la cofetărie, O’nghețată și-un licor, Îĭ ofer cu voĭoșie. (Mica Poesie, 15, Bucureștĭ, 1887, Steinberg, c. Rahoveĭ, 10).