licență (lat. licentia „permisiune”, „îndrăzneală”), figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate, în fața unor preopinenți de temut, că este just ceea ce ei resping în chip eronat (P): „Vă mirați, cetățeni, că părerile voastre sunt respinse de toți? că nimeni nu-și însușește cauza voastră? că nimeni nu se declară apărătorul vostru? recunoașteți-vă greșeala, încetați de a vă mai mira.” (Cicero; → L., § 761) • Cicero o consideră tot una cu concesia sau epitropa, din a cărei definiție, dată de Morier, rezultă însă o sinonimie destul de slabă. Sin. parezie.