LIBERAL, -Ă, liberali, -e, adj. 1. Care aparține liberalismului, care a aderat la liberalism. La 1857, pe cînd se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca răposatul Costache Hurmuzachi, Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la adunare și cîțiva țărani fruntași. CREANGĂ, A. 161. Împăratul era supărat căci [Kiseleff] dezvoltase în principate oarecare idei prea liberale. BOLINTINEANU, O. 254. ◊ Burghezie liberală = parte a burgheziei adeptă a liberalismului. Partid liberal = partid al burgheziei liberale. Vinovații din fruntea partidului liberal... cu voință au ridicat armele împotriva națiunii, dar... într-o zi apropiată vor plăti, cu vîrf și îndesat și cu sîngele lor netrebnic, crima săvîrșită. LIT. ANTIMONARHICĂ 159. ♦ (Substantivat) Adept, membru al unui partid liberal. K. Marx scria cu adîncă ironie că «apărătorii civilizației» – puterile apusene de la care așteptau liberalii rezolvarea problemei Unirii, manifestau în fond o rușinoasă indiferență față de soarta poporului romîn. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2878. Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul, De ai crede că viața-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele, Ce își rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele. EMINESCU, O. I 150. 2. (Învechit) Iubitor de libertate. Era un timp cînd un domn regulamentar striga unui poet liberal, cu ocaziunea poeziei lui Domnul Tudor: «Nu scriți poezie despre Tudor...». BOLLIAC, O. 61. ♦ Înțelegător, generos, darnic. Nu pot face altfel decît a aștepta... ca... un alt minister să se arate mai liberal pentru o publicațiune științifică. ODOBESCU, S. III 634.