LIBADEA, libadele, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma lebadea) Haină bărbătească, scurtă pînă la genunchi. În capul mesei stătea, cu un fel de lebadea, albă, pe umeri, Tudor, care, spre deosebire de ceilalți, nu se arătă de loc surprins de venirea oaspeților. CAMIL PETRESCU, O. II 80. Banul, îmbrăcat în anteriu de sevai subțire, cu o libadea de pichet alb pe deasupra. FILIMON, C. 144. ♦ Anteriu (2). De la zaveră ei lepădase lebadeaua și tombatera și se îmbrăcase nemțește. GHICA, S. 258. – Variantă: lebadea s. f.