LIBAȚIE, libații, s. f. (în practicile religioase din Antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațune s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

libație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat libatio, -onis, fr libation] 1 (Ant) Act ritual care se petrecea mai ales în templu și consta în umplerea unei cupe cu lapte, vin etc. și apoi gustarea și vărsarea conținutului, ca omagiu adus zeilor. 2 (Pex) Ofrandă. 3 (Pex) Omagiu. 4 (Pex) Închinare a paharului în cinstea cuiva. 5 (Liv) Consumare excesivă de băuturi alcoolice Si: chef, petrecere, (îvr) libare.

LIBAȚIE, libații, s. f. (În antichitate) Act ritual care consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, lapte etc. ca omagiu adus divinității. ♦ P. ext. Închinare a paharului cu băutură în cinstea cuiva la o petrecere. [Var.: libațiune s. f.] – Din fr. libation, lat. libatio, -onis.

LIBAȚIE, libații, s. f. (În antichitate) Vărsarea cîtorva picături dintr-o băutură (mai ales vin) înainte de a bea din ea, în semn de închinare zeilor; p. ext. închinare la o petrecere. De intră în vro crîcimă nu numai închin paharele... dară fac o adevărată libație morții. RUSSO, S. 25. – Variantă: libațiune (pronunțat -ți-u-) (HOGAȘ, M. N. 84) s. f.

LIBAȚIE s.f. (Ant.) Act religios care consta în vărsarea unei cupe de vin, de lapte etc. în cinstea zeilor după ce cineva și-a muiat buzele în ea. ♦ (P. ext.) Ridicare de pahar, închinare la o petrecere. [Gen. -iei, var. libațiune s.f. / cf. lat. libatio, fr. libation].

LIBAȚIE s. f. (ant.) act ritual constând în vărsarea unei cupe cu vin, lapte etc. în cinstea zeilor, după ce cineva și-a muiat buzele în ea; (p. ext.) închinare de pahar la o petrecere. (< fr. libation, lat. libatio)

libațiune sf vz libație

LIBAȚIUNE s.f. v. libație.

libați(un)e f. 1. vărsare de vin sau de alt lichid în onoarea unei divinități: să facem trei libații după modul cel antic AL.; 2. fam. sorbirea vinului: a face libațiuni copioase.

*libațiúne f. (lat. libátio, -ónis, d. libare, a face libațiune). Vărsare de vin saŭ de alt lichid în onoarea zeilor la ceĭ vechĭ (și chear și azĭ p. morțĭ): libațiunile se făceaŭ de ordinar în aintea sacrificĭuluĭ. Fig. Fam. Acțiunea de a bea mult: a face libațiunĭ copioase. – Și -áție.

libație (ceremonie) (desp. -ți-e) s. f., art. libația (desp. -ți-a), g.-d. art. libației; pl. libații, art. libațiile (desp. -ți-i-)

libație (ceremonie) (-ți-e) s. f., art. libația (-ți-a), g.-d. art. libației; pl. libații, art. libațiile (-ți-i-)

libație s. f. (sil. -ți-e), art. libația (sil. -ți-a), g.-d. art. libației; pl. libații, art. libațiile (sil. -ți-i-)^[1]