2) leșín (vest) și léșin (est), a -á v. tr. (lat. *laesionare, a vătăma, d. laesio, leziune. La început s’a zis a *leșuna, ca a cășuna, a mișuna, apoĭ a leșina, ca a tușina, pin diferite influențe). Vechĭ. Vatăm: plămîile leșinatu-ĭ-o (Marian, Desc. 207). Vest. Mă leșină la stomah, simt leșin (mă leșíe) la stomah (de foame, de multă dulceață): mĭerea multă te leșină la stomah. V. intr. Perd cunoștința după o mare emoțiune, durere orĭ slăbicĭune: a leșina de frică, de foame. A leșina de rîs, a muri de rîs, a rîde din toată inima.