LEUȘOR, leușori, s. m. Diminutiv al lui leu². Muncește gol o săptămînă Să vad-un leușor în mînă. COȘBUC, P. II 299. Dimcea... pierde trei sute de leușori. VLAHUȚĂ, O. A. III 160. Ostașii se împărțeau în cruci (= 2000 de oameni) și s-a hotărît ca fiecare cruce să plătească pe an un leușor. BĂLCESCU, O. I 13. – Pronunțat: le-u-. - Pl. și: leișori. (TEODORESCU, P. P. 156).