leucă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) leoacă, leocă, liocă, (Pl: lioce, lioci, loici, liociuri, loci), liaucă (Pl: liauci), lioică (Pl: ~ici), loică (Pl: ~ici, ~ice) sf, leuci (Pl: ~uri) sn / A și: leucă / Pl: ~uci, ~uce, (reg) ~curi, loici / E: mg löcs] 1 Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbinat în osie și cu celălalt prins de loitră, spre a o sprijini Si: (reg) mănușă, mână, suian. 2 (D. oameni; îe) A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit, (reg) tras) cu ~a (în cap) A fi prostănac. 3 (D. cuvinte, expresii etc.; îae) A fi pus la întâmplare, nepotrivit. 4 (D. oameni; îae) A fi beat. 5 (Îlav) Beat ~ Foarte beat. 6 (Olt; îlav) Făcut ~ Adus de spate Si: cocoșat. 7 (Mol; îe) A vorbi de-a ~a A vorbi în batjocură. 8 (Reg) Mănușă. 9 (Reg) Mână. 10 (Reg) Picior. 11 (Reg) Țepușă. 12 (Reg; art) Dans popular bărbătesc cu strigături, care se joacă, de obicei, în jurul unui foc, în noaptea din sâmbăta Paștelui. 13 (Reg; art) Melodie după care se execută leuca (12). 14 (Mol; îcs) De-a ~a Joc de copii nedefinit mai îndeaprape. corectat(ă)