léte s. f. dispărut și rămas numaĭ în loc. adv. (cp. cu lat. lĭbĭta, cele plăcute, bun plac, capriciŭ). Ban. Cu letea, pe îndelete, cu încetu. Olt. În lete, fără zor: lucru merge pe în lete (NPl. Ceaur, 15); la în lete (ArhO. 1924, 141), la îndemînă. În de lete, V. îndelete.