LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. ◊ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ◊ Expr. Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme adânc. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. ◊ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn-dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-Domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum.

DOMN sm. 1 ‡ Stăpîn: nimenea nu poate la doi domni sluji (COR.) ¶ 2 Stăpînul lumii, Dumnezeu: nu-i cum gîndește omul, ci-i cum vrea Domnul (CRG.); Domnul Dumnezeul nostru; Doamne Dumnezeule! casa Domnului, biserica; Maica Domnului, Sfîntă Fecioară, Maica Precista; F: sîngele Domnului, vinul; a lăsa pe cineva în plata sau în mila Domnului, a lăsa în pace, a nu-i face nici un rău (= a-l lăsa să-i plătească Dumnezeu): se îmblînziră ca niște miei și-și cerură iertare: Ercule-i lăsă în mila Domnului (ISP.); du-te în știrea Domnului, du-te mai departe (unde te-o lumina Dumnezeu), pleacă și mă lasă în pace: mai bine-ți dau frații și du-te în știrea Domnului (RET.); – Doamne ferește! a) să (mă, te, ne, etc.) ferească Dumnezeu! să nu i se întîmple, Doamne ferește, să moară; b) F cu nici un preț, de loc, pentru nimic în lume: nu mă duc acolo, Doamne ferește; Doamne iartă-mă! a) (după rostirea unui blestem sau unei vorbe necuviincoase) să mă ierte Dumnezeu! mînca-i-ar pămîntul să-i mânînce, Doamne iartă-mă! (CRG.); b) Ⓟ Cînd, într’un moment de supărare, de încurcătură, de nedumimerire, omul e gata să exclame numele diavolului: (unde dracu s’a dus? cum dracu de n'a venit încă?), își cere oare-cum iertare de la Dumnezeu de a se fi gîndit la necuratul: unde Doamne iartă-mă să fie? (ALECS.); da cum Doamne iartă-mă să nu zic? (CAR.) – F dragă Doamne (dragăliță Doamne, etc.), oare-cum, ca să zic așa: pe cînd începusem și eu, dragăliță Doamne, a mă rădica băiețaș la casa părinților mei (CRG.); și ne punem, dragă Doamne, la învățat (CRG.); Țintilă, dragă Doamne, se cam codea (SLV.); 👉 AJUTA; APĂRA I. 3; LEMNUL-DOMNULUI, LEMNUL-MAICII DOMNULUI 👉 LEMN, MILA DOMNULUI 🌿 = VENINARIȚĂ; MÎNA-MAICII-DOMNULUI 👉 MÎNĂ ¶ 3 🐙 👉 BOU, VACĂ ¶ 4 Stăpînitorul unei țări, domnitor, titlul principilor Munteniei și Moldovei pînă la ridicarea țării la rangul de regat: a alege ~; a pune ~; (P): schimbarea domnilor, bucuria nebunilor, norodul se bucură cînd vine un stăpînitor nou, crezînd că-i va fi mai bine, pe cînd adesea domnul cel nou întrece în răutate pe cel vechiu ¶ 5 Boier: ce folos că tată-tău a fost ~, dacă tu nu ești om? (ZNN.) ¶ 6 Titlu de politeță dat persoanelor către care sau despre care se vorbește, însoțindu-l sau nu de numele propriu sau de un alt titlu: Domnul Ionescu; Domnule Judecător; Domnule doctor; te rog, Domnule! Ascultați, Domnilor! [lat. vulg. domnus < domĭnus].

IARBĂ (pl. ierburi, ‼ ierbi) sf. 1 🌿 Ori-ce plantă anuală sau cu tulpină anuală care nu devine niciodată lemnoasă, ci rămîne moale și fragedă: ~ verde; a sta culcat pe ~; ca frunza și ca iarbă 👉 FRUNZĂ; din pămînt, din ~ verde, a) de ori-unde se va găsi, fie cît de departe sau cît de greu de găsit: din pămînt, din ~ verde, să te duci să-mi aduci herghelia (ISP.); b) deodată, fără veste, fără să se știe cum și de unde: îndată răsări, ca din pămînt, din ~ verde, un smochin mare (ISP.); ~ de leac, buruiană de leac, plantă medicinală; a căuta ca iarba de leac, a căuta un lucru, greu de găsit, cu stăruință, ca și cum nu ne putem lipsi de el; (P): așteaptă, murgule, să paști ~ verde, se zice cuiva care e tot amînat cu vorbe, cu făgădueli care nu se vor împlini niciodată ¶ 2 Însoțit de un adj. sau de un sbst., designează un mare număr de nume de plante: ~-ALBĂ, plantă ierboasă, cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-trandafirii sau gălbui; cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „ierbăluță” sau „panglicuță” (Phalaris arundinacea) (🖼 2579); ~-ALBASTRĂ, plantă ierboasă, cu tulpina și cu frunzele vîrtoase, cu flori mai adesea violacee (Molinia coerulea) (🖼 2580); ~-AMARĂ = GRANAT²; – IARBA-ASINULUI = LUMINIȚĂ; ~-ASPRĂ = ȚĂPOȘICĂ¹; ~-BĂLOSĂ = TĂTĂNEASĂ; – IARBA-BĂLȚII = PĂIUȘ 3; -IARBĂ-BĂRBOASĂ, plantă ierboasă, cu florile verzi sau roșii-cafenii, dispuse ca un mănunchiu de spice; numită și „costrei”, „iarbă-ghimpoasă” sau „mohor (negru)” (Panicum crus galli) (🖼 2581); -IARBA-BROAȘTELOR, mică, plantă erbacee acuatică, cu flori albe și frunze cordiforme, ce plutesc deasupra apei; numită și „limba-broaștei” sau „mușcatul-broaștelor” (Hydrocharis morsus ranae) (🖼 2583); – IARBA-BUBEI – PĂPĂLĂU; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ; -IARBA-CANARAȘULUI 👉 CANARAȘ; -IARBA-CERBILOR – PIEPTĂNARIȚĂ; – IARBA-CIUMEI¹ 👉 CIUMĂREA; – IARBA-CIUTEI¹ 👉 CIUTĂ; – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ; – IARBA-CÎNELUI 👉 CÎINE; – IARBA-CÎMPULUI, plantă ierboasă cu florile verzi-alburii sau violacee, așezate în spice; numită și „iarba-vîntului” sau „păiuș” (Agostis alba) (🖼 2582); – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEL¹ 👉 COCOȘEL 5; – IARBA-CODRULUI = MĂTRĂGUNĂ; – IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI = FECIORICĂ; – IARBĂ-DE-BOALE, IARBĂ-DE-TOATE-BOALELE = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-COSITOR = BARBA-URSULUI ; – IARBĂ-DE-CURCĂ = FUMĂRIȚĂ ; – IARBĂ-DE-DURERI = COADA-COCOȘULUI ; – IARBĂ-DE-FRIGURI = TRAISTA-CIOBANULUI ; – IARBĂ-DE-LINGOARE(LUNGOARE)¹ 👉 LÎNGOARE ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE² = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE³ = GĂLBĂJOARĂ ; – IARBĂ-DE-MARE, plantă ierboasă acuatică cu tulpina plutitoare și cu frunzele în formă de panglici; crește sub apă pe fundul mării; cu frunzele uscate ale acestei plante se umplu perne și saltele (Zostera marina) (🖼 2584); – IARBĂ-DE-NEGI = ROSTOPASCĂ ; – IARBĂ-DE-SGAIBĂ = SGRĂBUNȚICĂ ; – IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ 👉 ȘOALDINĂ ; – IARBĂ-DE-STRĂNUTAT = ROTOȚELE-ALBE ; – IARBĂ-DE-URECHI, plantă ierboasă cu frunzele cărnoase, late și lungărețe sau ovale, cu flori galbene-verzui; numită și „iarba-urechii”, „iarbă-grasă”, „oloisă” sau „verzișoară” (Sedum maximum) (🖼 2585) ; – IARBĂ-DE-VĂTĂMĂTURĂ = VĂTĂMĂTOARE ; –IARBĂ-DEASĂ, plantă ierboasă cu tulpini, subțiri, delicate, cu flori verzui dispuse cîte 2-5 în mici spice (Poa nemoralis) (🖼2587); -IARBA-DEGETELOR = CINCI-DEGETE ; – IARBA-DRAGOSTEI = LIMBA-CUCULUI ; – IARBA-DRUMURILOR = FRUNZĂ-DE-POTCĂ ; – IARBĂ-DULCE¹ = LEMN-DULCE ; – IARBĂ-DULCE² = ROURICĂ ; – IARBĂ-ENGLEZEASCĂ = ZIZANIE¹ ; – IARBA-FECIOAREI sau IARBA-FECIORILOR = FECIORICĂ ; – IARBA-FIARELOR sau FIERULUI 👉 FIER ; – IARBA-FETEI 👉 IARBĂ-MOALE ; – IARBĂ-FLOCOASĂ = CĂTUȘNICĂ și TALPA-GÎȘTEI¹ ; – IARBA-GĂII 👉 GAIE ; – IARBĂ-GHIMPOASĂ = IARBĂ-BĂRBOASĂ și GHIMPARIȚĂ ; – ~-GRASĂ¹, mică plantă erbacee grasă cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase și lucioare, cu flori galbene; numită și „grașiță” sau „porcină”; vlătarele tinere ale acestei plante se mănîncă ca salată (Portulaca oleracea) (🖼 2586); – ~-GRASĂ² = ~-DE-URECHI ; – ~-GRASĂ³ URECHELNIȚĂ; -IARBA-IEPURELUI = TREMURĂTOARE; – ~-LĂPTOASĂ = AMĂREALĂ; – IARBA-LUI-DMNEZEU = LEMNUL-DOMNULUI; – IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI¹; -~-MARE, frumoasă plantă ierboasă, cu tulpăna dreaptă, vîrtoasă și păroasă, ramificată în partea superioară; face flori galbene dispuse în capitule mari și frumoase la vîrful tulpinei; e întrebuințată de popor contra tusei și altor boale, iar femeile își spală părul cu rădăcina ei fiartă în apă, ca să crească lung; numită și „oman” (🖼 2588) ; – IARBA-MÎȚEI = CĂTUȘNICĂ ; – IARBĂ-MIROSITOARE = VIȚELAR ; – IARBA-MLAȘTINII = RUGINĂ¹ ; – IARBĂ-MOALE, plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, cu frunze lungi și ascuțite, aspre pe margini, cu flori albe, așezate la vîrful tulpinii; numită și „iarba-fetei” (Stellaria holostea) (🖼 2590) ; – IARBĂ-NEAGRĂ¹, mic arbust, cu frunze mici, cu flori trandafirii, mai rar albe (Calluna vulgaris) (🖼 2589) ; – IARBĂ-NEAGRĂ², plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, ca și pețiolul frunzelor, cu flori brune-purpurii pe din afară, galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia umbrosa) (🖼 2592) ; – IARBĂ-NEAGRĂ³ = BUSUIOC-SĂLBATIC ; – IARBĂ-NEAGRĂ⁴ = BUBERIC ; – IARBA-NEBUNILOR -SPÎNZ¹ ; – IARBA-OSULUI¹, mic arbust, cu flori galbene, ce crește pe coline și pe pășunile uscate din munți; numit și „ferestrău”, „mălăoiu”, „ruje” sau „ruja – soarelui” (Helianthemum chamaecistus)(🖼 2591); – IARBA-OSULUI² = MĂLĂOAIE ; – IARBA-OVĂSULUI = OBSIGĂ ; – IARBA-PĂRULUI = PERIȘOR¹ ; – IARBA-PORCULUI = BRÎNCĂ ; – IARBA-PURICELUI¹ sau PURICILOR = ~-ROȘIE² ; – IARBA-PURICELUI² = PURICARIȚĂ ; – ~-PUTUROASĂ, plantă ierboasă, cu flori albe, dispuse în umbele; numită și „buruiană pucioasă” sau „pucioagnă” (Bifora radians) (🖼 2593) ; – IARBA-RAIULUI = VETRICE¹ ; – IARBA- RÎNDUNELEI = ROSTOPASCĂ ; – IARBA-RANEI = VĂTĂMĂTOARE ; – ~-ROȘIE¹, plantă ierboasă, cu tulpina roșiatică, cu frunzele dințate și flori galbene; numită și,,cîrligioară„ (Bidens cernuus) (🖼 2594); – ~ROȘIE² DENTIȚĂ; – ~ROȘIE³ = TRESTIE-DE-CÎMPURI; – ~ROȘIE⁴ RĂCULEȚ; – ~ROȘIE⁵ = DINTELE-DRACULUI; – ~ROȘIE⁶ PUNGULIȚĂ; – ~ROȘIE⁷, plantă ierboasă, cu flori albe trandafirii sau roșii purpurii, dispuse în spice cilindrice (Polygonum persicaria) (🖼 2595); – ~SĂRATĂ BRÎNCĂ și SĂRICICĂ; – IARBA-ȘARPELUI¹, plantă, cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu flori albastre, rar roșii sau albe, căutate de albine; se credea odinioară că e bună contra mușcăturii șerpilor; numită și,,ochiul-mîței” (Echium vulgare) (🖼 2596); – IARBA-ȘARPELUI² = MAMA-PĂDURII; – IARBA-ȘARPELUI³, plantă cu tulpina de jur împrejur păroasă, cu flori albastre sau roșietice; e întrebuinată de popor că leac contra mușcăturii șerpilor, numită și „șopîrliță” sau „ventrilică” (Veronica latifolia); – ~-SCĂIOASĂ, mică plantă ierboasă, cu tulpini numeroase întinse pe pămînt, cu flori verzui sau violete, așezate cîte două în spice mici în vîrful tupinei (Tragus racemosus) (🖼 2597); – ~SFÎNTĂ = LEMNUL-MAICII-DOMNULUI; – IARBA-SFÎNTULUI-HRISTOFOR ORBALȚ; – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN¹, plantă, originară din sudul Germaniei, cu flori albastre, și cu un miros foarte tare; numită și „șerlai” (Salvia sclarea) (🖼 2598); – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN² = RĂSCOAGE; – IARBA-SGAIBEI = SGRĂBUNȚICĂ; – IARBA-STUPULUI = ROINIȚĂ¹; – IARBA-SURPĂTURII = FECIORICĂ; – IARBA-SURZILOR, plantă ierboasă, cu flori albe gălbui (Saxifraga aizoon) (🖼 2599); – IARBA-TĂIETURII = VINDECEA; – IARBA-TÎLHARULUI = ORBALȚ; – IARBA-TUNULUI = URECHELNIȚĂ; – IARBA-UNTULUI = VERIGEL; – IARBĂ-USTUROASĂ, plantă ierboasă, cu tulpina cenușie și acoperită de peri, cu frunzele dințate și cu flori roșii-purpurii ce miros ușor a usturoiu; numită și „usturoi-de-lac” (Teucrimum scordium) (🖼 2600); – IARBA-VÎNTULUI¹, plantă ierboasă, cu flori violacee sau verzui, dispuse în spice mici (Agrostis spica venti) (🖼 2601); – IARBA-VÎNTULUI^2.3.4 = CĂTUȘNICĂ, IARBA-CÎMPULUI și OBSIGĂ; – IARBA-VĂTĂMĂTURII = GHIMPARIȚĂ; – IARBA-VULTURULUI, plantă cu tulpina dreaptă și vîrtoasă, cu flori galbene, dispuse în capitule numeroase reunite la vîrful tulpinei (Hieracium umbellatum) (🖼 2602) ¶ 3 ⚔️ ~ de pușcă, praf de pușcă ¶ 4 ~ pucioasă, sulf, pucioasă: tocmind într’o nucă ~ pucioasă (CANT.) ¶ 5 Iarba acului, antimoniu sulfurat [lat. hĕrba].

LEMN, (2, 3) lemne, s. n. 1. (Numai la sg.) Substanță dură, compactă sau fibroasă care alcătuiește tulpina, ramurile și rădăcina arborilor și arbuștilor și care servește ca material de construcție, pentru prelucrări chimice, drept combustibil etc. Am cerut domnului Iordan rachiu într-o ploscă de lemn. SADOVEANU, B. 106. Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. [Soacra] rodea în nurori, cum roade cariul în lemn. CREANGĂ, P. 12. Cadențata bătaie a unui orologiu de lemn. EMINESCU, N. 35. La lemnul tare trebuie secure ascuțită. ◊ Expr. A ajunge (sau a aduce pe cineva) la sapă de lemn = a sărăci cu desăvîrșire, a despuia. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi nesimțitor, a fi insensibil la ceva; a nu ști nimic. Da tat'tu de ce doarme, măi? Ce, el e de lemn? DUMITRIU, B. F. 101. La instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. A rămîne ca de lemn = a înlemni, a încremeni, a nu mai spune nimic (din cauza unei emoții copleșitoare). În urma lui, Comăneșteanu rămase ca de lemn. D. ZAMFIRESCU, R. 250. A se face de lemn = a înțepeni (din cauza frigului, a băuturii excesive etc.). Și au băut cu toții pînă ce li s-au făcut fălcile de lemn. SADOVEANU, D. P. 12. ◊ (Adverbial, în expr.) A fi înghețat lemn = a înțepeni de frig, a fi înghețat bocnă, a fi înghețat tun. E înghețată lemn. Nici nu poate vorbi. BUJOR, S. 106. 2. (Mai ales la pl.; uneori determinat prin «de foc» sau «de ars») Trunchiul și ramurile unui arbore servind pentru construcție sau drept combustibil. La poalele unui codru... vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de douăzeci și patru de stînjeni de lemne. CREANGĂ, P. 239. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți lemnele țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Doarme de poți să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. Adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dînsul. CREANGĂ, P. 215. E ger de crapă lemnele, se spune cînd e foarte frig. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. id. A. 23. ♦ Bucată, parte tăiată sau ruptă din trunchiul sau din ramurile unui arbore. Ședea și el pe prispă și ascuțea un lemn. DUMITRIU, N. 93. Aș fi luat două lemne uscate, apoi le-aș fi frecat unul cu altul pînă ce s-ar fi aprins. DRĂGHICI, R. 67. 3. (Învechit și regional) Copac, arbust. Toate lemnele se pleacă Cu capul către pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Frunză verde lemn sucit. HODOȘ, P. P. 120. 4. Compuse: lemn-cîinesc (sau lemnul-cîinelui) = arbust, cu frunze mici și groase de un verde-închis, cultivat de obicei prin parcuri și prin grădini servind drept gard viu (Ligustrum vulgare); măliniță. Vița sălbatecă urcase amestecîndu-și frunzele și florile tufișurilor de lemn-cîinesc. MACEDONSKI, O. III 109. Frunză verde lemn-cîinesc, Stau mereu și mă gîndesc. TEODORESCU, P. P. 317; lemn-dulce = plantă erbacee cu flori albe sau albastre, a cărei rădăcină e întrebuințată la prepararea unor medicamente (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = arbust din familia compozeelor, cu miros pătrunzător de lămîie, cultivat adesea prin parcuri și prin grădini (Artemisia abrotanum); lemnuș (2). Ochiul-boului, lemnul-domnului și limba-mielușelului. FILIMON, C. 264. Grădinile cele de flori... cu lemnul-domnului și lăcrimioară și cu cîte alte plante aromatice. I. IONESCU, M. 373.

!lemnul-Domnului (plantă) s. m. art.

!lemnul-Domnului (plantă) s. n. art.

lemnul-Domnului (bot.) s. n.

lemnul-Domnului s. v. LEMNUL-MAICII-DOMNULUI. PELIN. RUGINĂ.