LEGITIMITATE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité.

legitimitate sf [At: POTECA, F. 68/16 / Pl: (rar) ~tăți / E: fr légitimité] 1-4 Însușire a ceea ce este legitim (1-4) Si: (îvr) pravilnicie. 5-6 Calitate a unui copil legitim (8-9). 7 (Asr) Drept la tron al unei dinastii legitime (12) Si: (îvr) legitimism (1), (îvr) leghitimitală. 8 Îndreptățire. 9 Justificare. 10 Motivare.

LEGITIMITATE, legitimități, s. f. (Livr.) Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité.

LEGITIMITATE s. f. Caracterul a ceea ce este legitim. Bălcescu a folosit argumentele istorice menite să probeze legitimitatea drepturilor și năzuințelor care însuflețeau păturile oprimate ale poporului romîn. L. ROM. 1953, nr. 1, 32.

LEGITIMITATE s.f. Caracterul a ceea ce este legitim. [Cf. fr. légitimité, lat. med. legitimitas].

LEGITIMITATE s. f. calitate a ceea ce este legitim. (< fr. légitimité)

LEGITIMITATE f. Caracter legitim. A contesta ~ea unui drept. [G.-D. legitimității] /<fr. légitimité

legitimitate f. 1. calitatea celor legitime; 2. starea copilului legitim.

*legitimitáte f. (d. legitim). Calitatea de a fi legitim. Starea unuĭ copil legitim. Dreptu dinastiiĭ legitime (cum i s’a recunoscut la 1830 luĭ Carol X în Francia).

legitimitate s. f., g.-d. art. legitimității

legitimitate s. f., g.-d. art. legitimității

legitimitate s. f., g.-d. art. legitimității; pl. legitimități

LEGITIMITATE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.

legitimitate s.f. (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptățire, justificare, justificație, legitimare, motiv, motivare, motivație, rațiune, temei, <rar> legitimizare, <înv. și pop.> îndreptare, <pop.> noimă, <înv.> dreptate, <fran.; înv.> rezon, <fig.; rar> acoperire.

legitimitate s. v. ÎNDREPTĂȚIRE. JUSTIFICARE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. RAȚIUNE. TEMEI.