8 definiții pentru legitimism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEGITIMÍSM s. n. Principiu monarhic afirmat în timpul mișcărilor revoluționare ale burgheziei din Europa, care proclamă dreptul inalienabil la tron al monarhiilor legitime. – Din germ. Legitimismus.

legitimism sns [At: EMINESCU, O. IX, 164 / E: fr légitimisme] 1 Doctrină politică care proclamă supremația autorității monarhice și dreptul inalienabil la tron al dinastiilor legitime (12) care au fost detronate Si: legitimitate (6). 2 (Fig) Justificare. 3 (Fig) Motivare.

LEGITIMÍSM s. n. Teorie care proclamă drept principiu fundamental dreptul inalienabil la tron al dinastiilor legitime (răsturnate în urma unor evenimente sociale sau politice) și puterea absolută a acestora. – Din germ. Legitimismus.

LEGITIMÍSM s.n. Teorie care proclamă drept principiu fundamental al orânduirii de stat „dreptul” sfânt și inalienabil la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. [< fr. légitimisme].

LEGITIMÍSM s. n. principiu care proclamă dreptul inali-enabil la tron al dinastiilor legitime. (< fr. légitimisme)

LEGITIMÍSM n. Teorie care proclamă drept principiu al orânduirii de stat monarhia ereditară. /<germ. Legitimismus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: legitimism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legitimism
  • legitimismul
  • legitimismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • legitimism
  • legitimismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

legitimism

  • 1. Principiu monarhic afirmat în timpul mișcărilor revoluționare ale burgheziei din Europa, care proclamă dreptul inalienabil la tron al monarhiilor legitime.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: