LEGITIMISM s. n. Principiu monarhic afirmat în timpul mișcărilor revoluționare ale burgheziei din Europa, care proclamă dreptul inalienabil la tron al monarhiilor legitime. – Din germ. Legitimismus.

legitimism sns [At: EMINESCU, O. IX, 164 / E: fr légitimisme] 1 Doctrină politică care proclamă supremația autorității monarhice și dreptul inalienabil la tron al dinastiilor legitime (12) care au fost detronate Si: legitimitate (6). 2 (Fig) Justificare. 3 (Fig) Motivare.

LEGITIMISM s. n. Teorie care proclamă drept principiu fundamental dreptul inalienabil la tron al dinastiilor legitime (răsturnate în urma unor evenimente sociale sau politice) și puterea absolută a acestora. – Din germ. Legitimismus.

LEGITIMISM s.n. Teorie care proclamă drept principiu fundamental al orînduirii de stat „dreptul” sfînt și inalienabil la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. [< fr. légitimisme].

LEGITIMISM s. n. principiu care proclamă dreptul inali-enabil la tron al dinastiilor legitime. (< fr. légitimisme)

LEGITIMISM n. Teorie care proclamă drept principiu al orânduirii de stat monarhia ereditară. /<germ. Legitimismus

legitimism s. n.

legitimism s. n.

legitimism s. n.