LEFEGIU, lefegii, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Militar angajat cu leafă într-o armată neregulată; mercenar. Iarăși s-a împrăștiat vestea la odăile lefegiilor și la cămările curtenilor... că Ferid va să fie omorît. SADOVEANU, D. P. 89. P-atunci avea țeara dorobanți, roșiori... lefegii și slujitori; patruzeci de mii de oameni armați. GHICA, S.18. Lefegii, în număr de 1000 oameni, alcătuiau un regiment. BĂLCESCU, O. I 13. 2. (Învechit) Salariat, slujbaș, funcționar. Destui lefegii are țara asta. VLAHUȚĂ, O. A. III 43. – Variantă: leficiu (NEGRUZZI, S. I 124) s. m.