lecuire sf [At: CALENDARIU (1814), 130/3 / Pl: ~ri / E: lecui] 1 Însănătoșire a unei ființe bolnave sau rănite, a unor părți ale corpului în urma aplicării sau luării unui leac (1) Si: tratament, vindecare, (pop) lecuială, (înv) lecuință, tămăduire. 2 Folosire a unui leac (1) pentru prevenirea unei boli. 3 (Bis; înv) Purificare. 4 (Bis; înv) Izbăvire. 5 (Pex) Vindecare a unei boli sau a unei răni Si: cicatrizare. 6 (Fig) Eliberare a unei persoane de o stare sufletească neplăcută, jenantă, de un necaz Si: rezolvare. 7 Înlăturare a unui obicei rău, a unei deprinderi proaste, a unui nărav. 8 (Spc) Tratare a plantelor.