lastră sf [At: (a. 1673) IORGA, S. D. V, 487 / V: (rar) ~ru sn / Pl: ~re / E: nct] (Înv) Stofă scumpă de lână.

LASTRĂ s. f. (Învechit) Stofă scumpă de lînă. Au mai gătit-o, după a sa dorință, cu rochia de lastră. M. I. CARAGIALE, C. 77. Dulamă de lastră verde. ODOBESCU, S. I 421. Văștmînturi cu porfiră și lastră. BUDAI-DELEANU, Ț. 122.

lastră f. atlaz de lână: dulamă de lastră verde OD. [Origină necunoscută].

lástră f., pl. e (poate d. it. lastra, peatră de pavat, adică „stofă cu pătrățele”). Vechĭ. O stofă de matasă.

lastru sn vz lastră

*lástic n. (fr. [d. engl.] lasting). Munt. Un fel de stofă neagră de lînă din care poporu îșĭ face scurteĭcĭ, veste și pantalonĭ. – Și lástric.

lastră (înv.) s. f., g.-d. art. lastrei; pl. lastre

lastră (înv.) s. f., g.-d. art. lastrei; pl. lastre

lastră s. f., g.-d. art. lastrei; pl. lastre

lastră (lastre), s. f. – Postav de lînă, de proveniență orientală. Origine necunoscută. După Tiktin și Scriban, din it. lastra „piatră de pavaj, placă”, caz în care sensul inițial ar fi de „împărțit în pătrate”; dar această ipoteză nu merge cu originea orientală a cuvîntului și cu produsul. Sec. XVII, înv.

lastră s.f. (înv.) stofă de mătasă.