laringită sf [At: MAN. SĂNĂT. 314 / V: (reg) ~ran~ / Pl: ~te / E: fr laryngite] Boală care constă în inflamația acută sau cronică a mucoasei laringelui.

LARINGITĂ, laringite, s. f. Inflamație a mucoasei laringelui.

LARINGITĂ s.f. Inflamare a mucoasei laringelui. [< fr. laryngite].

LARINGITĂ s. f. inflamație a mucoasei laringelui. (< fr. laryngite)

LARINGITĂ ~e f. Stare patologică caracterizată prin inflamația acută sau cronică a laringelui. /<fr. laryngite

*laringítă f., pl. e (d. laringe). Med. Inflamațiunea laringeluĭ. Laringită difterică, un fel de difterie cu membrane false în laringe, numită și angină difterică, gușter și crup.

larangită sf vz laringită

laringită s. f., g.-d. art. laringitei; pl. laringite

laringită s. f., g.-d. art. laringitei; pl. laringite

laringită s. f., pl. laringite

LARINGÍTĂ (< fr. {i}) s. f. Inflamație acută sau cronică a mucoasei laringelui manifestată prin senzația de uscăciune, înțepături și dureri în gât, răgușeală, tuse, greutate respiratorie, uneori febră. Este provocată de factori infecțioși (în gripă, difterie, tuberculoză), toxici sau alergici.