LAPIT, lapiți, s. m. (La pl.) Populație legendară de războinici din mitologia greacă, care trăia în Thessalia; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. – Din lat. Lapithae, fr. lapithes.

lapit, ~ă [At: MAIOR, ap. ȘA II, 342 / A și: lapit / S și: ~thi / Pl: ~iți, ~e / E: lat Lapithae, fr lapithes] (Înv) 1 smp Populație legendară de războinici din mitologia greacă, care trăia în Thessalia. 2 smf Persoană care făcea parte din populația lapiților (1).

lăpiți vr [At: DA / Pzi: ? / E: ns cf mg lapitni] (D. un aluat; fig; d. oameni) A se întinde.

Lapiți m. pl. Mit. popor din Tesalia care alungă din țara lor pe Centauri.

lapit s. m., pl. lapiți (desp. -piți), art. lapiții

lapit s. m., pl. lapiți (-piți)

lapiți s. m. pl. (sil. -piți)

Lapiți = Lapithae.

LAPÍȚI (< fr.) s. m. pl. (În mitologia greacă) Populație de războinici din Tesalia. La nunta regelui Iapit Piritou, unii dintre centauri au încercat s-o necinstească pe Hippodamia, mireasa acestuia, ceea ce a declanșat o crâncenă înfruntare în care l., ajutați de Herakles și Teseu, i-au înfrânt pe centauri izgonindu-i definitv. Lupta l. cu centaurii este reprezentată de frizele de pe frontonul Partenonului.