lambar sn [At: PAMFILE, I. C. 120 / V: (îrg) ~iu, lăm~, lămbari, lămbariu / Pl: ~e / E: lambă¹ + -ar] 1 (Pop) Rindea cu care se fasonează muchia scândurilor pentru a obține o adâncitură sau o parte proeminentă care să permită îmbinarea lor Si: (îrg) lămbuitor. 2 (Reg) Cui îndoit, la osia carului, cu care se prinde lamba¹ (3). 3 (Reg; îf lămbari) Loc de îmbinare a căpriorilor casei.