laibăr¹ sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / V: (înv) ~bel, ~ber, lăibar, lăibru, (reg) leiber / Pl: ~e / E: săs leibel] 1 (Pop) Haină țărănească de postav, stofă etc. scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci Si: vestă, veston, (pop) jiletcă, mânecar, pieptar, (reg) zăbun. 2 (Îrg) Haină lungă și largă, purtată mai ales de boieri. 3 (Mol) Manta lungă și groasă, purtată de ciobani.