LĂCOVIȘTE, lăcoviști, s. f. (Reg.) Loc apătos, mocirlos, mlăștinos. [Var.: lacoviște s. f.] – Cf. bg., sb. lokva „băltoacă”.

lăcoviște sf [At: ISPIRESCU, L. 169 / V: (reg) lac~ / Pl: ~ti / E: lac¹ + -oviște] (Reg) Teren mocirlos Si: mlaștină.

LĂCOVIȘTE, lăcoviști, s. f. (Reg.) Loc apătos, mocirlos, mlăștinos. [Var.: lacoviște s. f.] – Cf. bg., scr. lokva „băltoacă”.

LĂCOVIȘTE, lăcoviști, s. f. (Regional) Loc apătos; mocirlă, mlaștină. Lăcoviștele de coastă sînt lăcoviști care se formează sub influența apelor din pînzele subterane. PROBL. GEOGR. I 146. Cînd ajunse la o lăcoviște... el înnămoli calul. ISPIRESCU, L. 169. – Variantă: lacoviște (ISPIRESCU, L. 214) s. f.

lăcovíște f. (d. lac și suf. slav -oviște). Vest. Băltoagă, loc mocirlos: smîrcurĭ și lăcovíștĭ (Isp.).

lacoviște sf vz lăcoviște

locoviște sf vz lacoviște

LACOVIȘTE s. f. v. lăcoviște.

lăcovișțe f. lac mic de apă: dete prin smârcuri și lăcoviști ISP.

!lăcoviște (reg.) s. f., g.-d. art. lăcoviștii; pl. lăcoviști

lăcoviște/lacoviște (reg.) s. f., g.-d. art. lăcoviștii/lacoviștii; pl. lăcoviști/lacoviști

lăcoviște/lacoviște s. f., g.-d. art. lăcoviștii/ lacoviștii; pl. lăcoviști/lacoviști

lacoviște v. lăcoviște

LĂCOVÍȘTE (LÁCOVIȘTE) (< lac¹) s. f. Sol format pe terenuri cu exces de apă (stagnată la mică adâncime), situat frecvent în lunci, depresiuni etc.; folosit pentru cultură după eliminarea excesului de apă, este foarte fertil.

lăcoviște s.f. (geomorf., hidrol.) băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc, <pop.> rovină, <înv. și reg.> hățiș, lagună, <reg.> bahnă, bahniță, balhui, bară, băhniș, bălăștioagă, băltac, băltiș, bâlc, bulătău, bulhac, corvoseală, dâlbă, mărghilă, mlacă, mlașniță, molastină, ploștină, rât², smârdie, stârmină, șaltău, tălbăriță, tău¹, <înv.> batac, băltină, bent, paludă, piștelniță. La marginea satului este o lăcoviște plină de papură și stuf.

lăcoviște, lăcoviști, s.f. (reg.) 1. loc cu apă, apăraie. 2. o leasă de pescuit.