keynesism sn [At: DN³ / P: cheinezism / Pl: (rar) ~e / E: Keynes + -ism] Doctrină economică a lui John Maynard Keynes și a adepților lui, care recomandă o politică guvernamentală, buget, taxe etc., axată pe scăderea șomajului.

KEYNESISM s.n. Doctrină economică care încearcă să apere și să justifice statul imperialist prin aceea că atribuie rolului economic al acestuia capacitatea miraculoasă de a salva capitalismul de la pieire. [Pron. chei-ne-zism. / < J. M. Keynes – economist englez + -ism].

KEYNESISM s. n. doctrină economică burgheză modernă care limitează procesul reproducției la sferele circulației și consumului și, susținând că venitul național și gradul de utilizare a forței de muncă ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotărâtor în creșterea venitului național revenind consumului, consideră că statul capitalist, prin politica sa fiscală, de credit etc. și prin combaterea înclinației spre consum, ar putea preveni crizele economice. (după fr. keynésianisme)

!keynesism (engl.) [pron. keĭnzism] (desp. key-) s. n.

keynesism (key-) s. n.

keynesism s. n.

keynesism s. n.

KEYNESÍSM (< engl.; n. pr. Keynes) s. n. 1. Doctrină economică a lui J.M. Keynes; a analizat influența agregatelor macroeconomice și efectele lor asupra unor variabile economice (gradul de ocupare a forței de muncă, cererea efectivă, randamentul capitalului etc.). Keynes a abordat sistemul economic, în ansamblul său, prin analiza comportamentului de grup al agenților economici, reflectat de evoluția unor indicatori ca venituri globale, consumul, economiile și investițiile nete totale, cererea efectivă globală etc. Keynes a demonstrat că mecanismele spontane ale pieței nu asigură în mod automat ocuparea deplină a forței de muncă, evitarea crizelor și o dezvoltare economică compatibilă cu resursele existente. Potrivit doctrinei k., venitul național și de ocupare a forței de muncă depind de volumul cererii efective (atât pentru bunuri de consum, cât și pentru investițiile nete) anticipată de agenții economici. Soluțiile preconizate de Keynes pentru influențarea cererii efective globale și, implicit, pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuațiilor ciclice constau în intervenția statului în economie, printr-un sistem de mijloace și instrumente de politică economică, cunoscute sub denumirea de politici anticriză (anticiclice). Acestea sunt politica cheltuielilor publice (achiziții de stat, investiții publice în infrastructură și în întreprinderi publice, acordarea de ajutoare de șomaj și alocații familiale), politica monetară și de credit (având ca instrumente masa monetară, creditul și rata dobânzii) și politica fiscală (sistemul de impozite și taxe). 2. Curent al gândirii economice care cuprinde totalitatea concepțiilor și lucrărilor cu caracter economic care sunt inspirate sau se sprijină pe concepția economică a lui J.M. Keynes. K. a creat un aparat economic analitic, a contribuit la matematizarea științei economice și, prin acestea, și la fundamentarea unor instrumente utile pentru politica economică a statului. K. a dominat gândirea economică în primele trei decenii după cel de-al război mondial. Ulterior, k. a fost criticat atât de reprezentanții teoriei monetariste, în ce privește nerealismul ipotezelor politicilor economice preconizate, cât și de cei ai curentului neoclasic.