JUVENIL, -Ă, juvenili, -e, adj. (Uneori cu nuanță ironică) Tineresc. Se pregătea cu naivitatea juvenilă să-i combată argumentele. C. PETRESCU, A. 318. O scăpare ce-i mai amintește încă visurile lui juvenile, încordarea lui, viziunile fulgurante ce i-au trecut odată prin minte. ANGHEL, PR. 69. Două modeluri [de statui ale Dianei] caracterizate unul prin grația corectă și prin vigoarea juvenilă a antichității, celalt prin eleganța mai răsfățată și mai somptuoasă a Renașterii. ODOBESCU, S. III 58.