JURĂTOR, -OARE, jurători, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judecătorești. Și-a cumpărat jurători, Și-a plătit judecători. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 5/2. Floricică, floricea, Mîndră, mîndruleana mea, Aș jura cu jurători C-ai purtat un car de flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 440.