Definiția cu ID-ul 915542:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
JELI, jelesc, vb. IV. 1. Refl. A se plînge, a se văieta, a se tîngui. Se jelea și plîngea. ◊ Fig. Vîntul se jelea prin trestii. SADOVEANU, O. I 152. De trei zile mă dorește Mîndra inimii mireasă, Dar de ce se tot jelește Oltul meu pe lîngă casă? CERNA, P. 135. 2. Tranz. (Popular) A plînge (cu glas tare) după un mort; a boci. Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră și poporul. ISPIRESCU, L. 42. Bietele nurori jeleau pe soacră-sa. CREANGĂ, P. 11. Adă luntrea și mă treci... Aibi grijă să nu mă-neci, Că n-ai bani să mă plătești, Nici surori să mă jelești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 139. ◊ Intranz. Numai ea, biata, era plînsă, prizărită și amărîtă... pentru că jelea după Tei-Legănat. SBIERA, P. 88. (Cu pronunțare regională) S-o strîns frații grămăgioară și jălesc de-o surioară. ȘEZ. IV 225. ♦ Intranz. A manifesta durere (la moartea cuiva), a se arăta întristat. Cît trăiește, tot jelește. ȘEZ. III 163. Nu mă jeli cu portul, jelește cu sufletul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. 3. Tranz. (Învechit) A-i părea rău după ceva sau după cineva; a regreta. Aceste sînt suvenirurile care jelesc. RUSSO, S. 19. (Cu pronunțare regională) Pe la noi n-ai mai venit Să vezi cît ești de jălit. ALECSANDRI, P. P. 379. Cît jălesc vremea pierdută. NEGRUZZI, S. I 75. ♦ A compătimi. (Cu pronunțare regională) Omul nebun tare-i de jălit. CREANGĂ, P. 243.