ișlíc n., pl. e, și (Mold.) șlic n., pl. e și urĭ (d. turc. bašlyk, Rușiĭ au făcut šlyk, de unde și pol. szlyk, slyk, ĭar de la Rușĭ cuvîntu a trecut înapoĭ la Turcĭ sub forma ĭčlik, scufie care se poartă pe supt fes. V. bașlic). Vechĭ. La Turcĭ, căcĭulă tătărească, ĭar la Românĭ, căcĭulă domnească de sobol, apoĭ căcĭulă boĭerească, după a căreĭ formă și înălțime se cunoștea gradu boĭeriiĭ (unele marĭ cît niște căldărĭ). Căcĭulă de sobol pe care o purta doamna și cocoanele (în ultimu timp maĭ purtaŭ ișlic boĭerinașiĭ și lăutariĭ). V. cucă 2.