IZMENIT, -Ă, izmeniți, -te, adj. (Familiar) Afectat, fandosit, sclifosit. Să se cheltuiască femeile în mofturi izmenite... ca să izbutească să-ți placă ție. CAMIL PETRESCU, T. II 119. Viitorul țării nu e în cuconașul Guliță, care-mi vine de la Paris, izmenit, cu monoclu-n ochi. VLAHUȚĂ, O. A. III 25. ◊ (Substantivat) Ce gînd au izmenitele astea cu femeile necăjite pe care le-a apucat prînzul aici? PAS, Z. II 204.