8 definiții pentru izbuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izbuc sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: nct] Izvor de apă cu debit intermitent.

IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent care se formează în regiunile carstice și funcționează pe principiul sifonului. – Et. nec.

IZBÚC, izbucuri, s. n. Izvor de apă cu debit intermitent. – Et. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izbúc s. n., pl. izbúcuri

izbúc s. n., pl. izbúcuri


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

izbuc, izvor cu activitate intermitentă, funcționând pe principiul sifonului: apa adunată într-un gol carstic iese brusc la supr. în momentul când atinge nivelul cotului sifonului. Este caracteristic ținuturilor carstice (denumire regională din Mții Apus.). Sin. izvor vaucluzian.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IZBUC, mănăstire înființată între anii 1928 și 1930, în jud. Bihor, com. Cărpinet, având două biserici, una de lemn, Izvorul Tămăduirii, și alta de zid, Adormirea Maicii Domnului (cu picturi murale executate în 1969-1972).

IZBÚC s. m. Izvor cu izbucnire și scurgere intermitente, care se formează în reg. carstice și funcționează pe principiului sifonului (ex. izbucul Călugări din com. Cărpinet, jud. Bihor, izbucul Bujor de pe valea Poșoga, afl. al Arieșului ș.a.); izvor intermitent.

Intrare: izbuc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • izbuc
  • izbucul
  • izbucu‑
plural
  • izbucuri
  • izbucurile
genitiv-dativ singular
  • izbuc
  • izbucului
plural
  • izbucuri
  • izbucurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)