IVORIU s. n. 1. Fildeș. Vorbea și părea numai foarte preocupată să închidă și să deschidă umbrela, de dantelă în culoarea ivoriului. C. PETRESCU, Î. II 5. Cînd în juru-mi crește o larmă nentreruptă De glasuri de durere și strigăte de luptă, – Eu să rămîn deoparte, cu ochii cătră stele, În turnul de ivoriu al visurilor mele? TOPÎRCEANU, P. O. 18. 2. Substanță amorfă, moartă, foarte solidă care se găsește împrejurul pulpei dentare.