Iudita f. eroină izraelită, scăpă patria ei Betulia, tăind capul lui Holofern care o înconjurase (sec. VI a. Cr.).

idiță sf [At: TEODORESCU, P. P. 394 / V: (reg) ied~, iederiță, iti~^[1], iud~ / Pl: ~țe / E: nct] (În descântece) Șerpoaică.

iederiță sf vz idiță

iediță² sf vz idiță

iudiță sf vz idiță

A IUDI ~esc tranz. reg. (persoane) A instiga la fapte reprobabile.

Iudita, (în Vechiul Testament) eroină evreică, salvatoare a orașului Betulia din Palestina, asediată de generalul Olofern al regelui Nabucodonosor. Seducându-l prin frumusețea sa pe generalul Olofern, la ospățul care a urmat Iudita i-a tăiat capul, ceea ce a determinat pe asirieni să părăsească asediul. ♦ Cartea Iuditei v. carte.

IUDITA (în „Vechiul Testament”), eroină evreică, personajul principal al cărții cu același nume, salvatoarea orașului Bethulia (Palestina), asediat de asirieni. Seducându-l prin frumusețea ei pe generalul Olofern, conducătorul armatei de ocupație, I. reușește printr-o stratagemă, să-l decapiteze, fapt ce determină retragerea armatei asiriene.

IUDITA bibl. ebr. Judith „femee din (orașul) Jehud”. 1. Iuditha (P¹¹). 2. Iudifta și Iudita (Paș). 3. IdiTa (Ins 282; Tis; Ard II 175; AO XXII 156); IdiTa sora Calpei (AO XVIII 454).

idiță, idițe, s.f. (reg.) șerpoaică.

iederiță, iederițe, s.f. (reg., înv.) șerpoaică, iudiță (iediță).

iudiță (iediță), s.f. (reg., înv.) șerpoaică.