IUDEU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĭ.

iudeu [At: COD. VOR. 2/1 / Pl: ~ei / E: vsl июдєи] 1-2 smf, a (Persoană) care facea parte din populația de bază a Iudeei. 3-4 smf, a (Persoană) care era originară din Iudeea. 5 smp (Înv) Evreu (3).

IUDEU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația de bază a Iudeii sau era originară din Iudeea. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĩ.

IUDEU ~i m. Persoană care făcea parte din populația de bază a Iudeii. /<sl. Ijudei

iudeu a. ce ține de Iudea. ║ m. locuitor în Iudea.

ĭudéŭ m. (vsl. Iĭudéĭ, ngr. ĭudéos, vgr. Iudaîos, lat. Iudaeus). L. V. Jidan. – Fem. ĭudeĭancă, pl. ĭence.

Iudei m. pl. nume dat vechilor Evrei, locuitori din Iudea.

Philon (Iudeu) m. învățat din Alexandria, care căută să combine judaismul cu filozofia greacă (20-50 d. Cr.).

iudeu s. m., art. iudeul; pl. iudei, art. iudeii

iudeu s. m., art. iudeul; pl. iudei, art. iudeii

iudeu s. m., art. iudeul; pl. iudei, art. iudeii

iudeu (iudei), s. m. – Evreu. Gr. ’Iουδαῖος, în parte prin intermediul sl. Ijudej. Sec. XVI. – Der. iudeesc, adj. (iudaic); iudeian, adj. (înv., evreu).

iudeu, iudei s. m. Persoană care făcea parte din populația de bază a Iudeii sau era originară de acolo; israelit. ♦ (Înv.) Evreu. ◊ Împăratul iudeilor = Iisus Hristos. – Din sl. ijudeĭ.

FILON din Alexandria (FILON IUDEUL) (c. 490-566), filozof mistic grec. Șeful școlii iudeo-alexandrine. A interpretat alegoric „Vechiul Testament” prin prisma filozofiei grecești și a influențat neoplatonismul și creștinismul prin doctrina sa despre „Logos”, conceput ca mediator între Dumnezeu și lume.