11 definiții pentru iubitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor.

IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. – Iubi + suf. -tor.

iubitor, ~oare [At: CORESI, EV. 5/14 / Pl: ~i, ~oare / E: iubi + -tor] 1-18 smf, a (Persoană) care iubește (1-4, 9-13). 19 a Căruia îi place ceva foarte mult. 20-21 a, av (Care este) plin de dragoste. 22 (Înv; îls) ~ de oameni Filantrop.

IUBITÓR, -OARE, iubitori, -oare, adj. Care iubește. Șapte ani de cînd plecat-ai, zburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. Țara mea se arată mie ca o mamă iubitoare ce mă cheamă la sînul ei. ALECSANDRI, O. P. 291. Era un om bun, milostiv și iubitor de patria sa. BĂLCESCU, O. I 185.

IUBITÓR, -OÁRE adj. v. pieritor.

IUBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care iubește. /a iubi + suf. ~tor

ĭubitór, -oáre adj. Care ĭubește, doritor: om ĭubitor de lux.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre

iubitór adj. m., pl. iubitóri; f. sg. și pl. iubitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IUBITÓR adj., s. 1. adj. v. afectuos. 2. adj., s. v. amator.

IUBITOR adj., s. 1. adj. afectuos, dezmierdător, drag, drăgăstos, duios, mîngîietor, tandru, (înv.) mîngîios, (fig.) cald. (Îi spunea cuvinte ~.) 2. adj., s. amator, doritor, dornic, pofticios, rîvnitor, (pop.) poftitor, (reg.) poftăreț, poftos, pohtaci, (înv.) libovnic, rîvnaci. (~ de petreceri.)

Intrare: iubitor
iubitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iubitor
  • iubitorul
  • iubitoru‑
  • iubitoare
  • iubitoarea
plural
  • iubitori
  • iubitorii
  • iubitoare
  • iubitoarele
genitiv-dativ singular
  • iubitor
  • iubitorului
  • iubitoare
  • iubitoarei
plural
  • iubitori
  • iubitorilor
  • iubitoare
  • iubitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iubitor

  • 1. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: drăgăstos 3 exemple
    exemple
    • Șapte ani de cînd plecat-ai, zburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83.
      surse: DLRLC
    • Țara mea se arată mie ca o mamă iubitoare ce mă cheamă la sînul ei. ALECSANDRI, O. P. 291.
      surse: DLRLC
    • Era un om bun, milostiv și iubitor de patria sa. BĂLCESCU, O. I 185.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Iubi + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09