ITALIC, -Ă, italici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține Italiei antice, privitor la Italia antică. 2. Adj., s. f. (Literă) cu caractere cursive. – Din fr. italique, lat. italicus.

italic, ~ă [At: CARAGIALE, M. 137 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr italique, lat italicus] 1 a Care aparține Italiei antice. 2 a Privitor la Italia antică. 3-6 a Italian (6-9). 7-8 sf, a (Tip) (Literă) cursivă.

ITALIC, -Ă, italici, -ce, adj. 1. Care aparține Italiei antice, privitor la Italia antică. 2. (Despre caractere tipografice; și substantivat, f.) Cursiv. – Din fr. italique, lat. italicus.

ITALIC, -Ă, italici, -e, adj. 1. Din (sau care privește) Italia veche. Popoare italice. ♦ Care ține de Italia. Peninsula italică. 2. (Despre caractere tipografice) Cursiv. Fel de fel de scriituri – engleze, italice, gotice... ronde. CARAGIALE, M. 137. ◊ (Substantivat, f. pl.) Text tipărit cu italice.

ITALIC, -Ă adj. 1. Care ține de Italia antică. 2. (Poligr.; despre caractere tipografice) Cursiv. [< fr. italique].

ITALIC, -Ă adj. 1. referitor la Italia antică. 2. (despre caractere tipografice; și s. f.) cursiv. (< fr. italique, lat. italicus)

ITALIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de Italia antică; propriu Italiei antice. /<fr. italique, lat. italicus

italic a. ce ține de Italia antică: popoare italice.

italice f. pl. alt nume dat literelor cursive.

*itálic, -ă adj. (lat. italicus). Italienesc (vorbind de Italia din timpu Romanilor). Litere italice, cursive.

italic adj. m., pl. italici; f. italică, pl. italice

italică s. f., g.-d. art. italicei; pl. italice

italic adj. m., pl. italici; f. italică, pl. italice

italică s. f., g.-d. art. italicei; pl. italice

italic adj. m., pl. italici; f. sg. italică, pl. italice

ITALIC adj. v. cursiv.

ITALIC adj. cursiv, (înv.) curent. (Caracter ~ de literă.)

ITALIC, -Ă adj. (< fr. italique): în sintagmele grup italic și limbă italică (v.).

ITALICĂ s. f. (< fr. italique): limba locuitorilor din antichitatea Peninsulei Italice. Una dintre ramurile ei a fost latina, alături de oscă, umbriană (umbrică), faliscă și etruscă, toate acestea formând grupul italic (v.).

ITALICĂ sau APENINICĂ, Peninsula ~ peninsulă în S Europei, între mările Tireniană, Ionică și Adriatică, mărginită la N de C. Padului; 149 mii km². Străbătută de la NV spre SE de M-ții Apenini. Climă mediteraneană. Formează o mare parte a terit. Italiei.

Anchusa italica Retz. (syn. A. azurea Mill.) Specie care înflorește vara-toamna. Flori (caliciul partit pînă la bază, lacinii liniare cu vîrf ascuțit, aspru-pubescente) albastre-deschis, pedunculate, dispuse într-o inflorescență cimoasă, mare, foarte ramificată. Frunze lungi pînă în 30 cm, lanceolate, ondulate, îngustate în pețiol, cele dinspre vîrf mai mici, nepețiolate. Plantă bienală, înaltă pînă la 150 cm, cu peri ascuțiți, lipsiți de flexibilitate, îndepărtați. Tulpină ramificată in treimea superioară.

Myrtus italica Mill., arbore de talie mică cu frunze ovate și flori albe.

Scilla italica L. (syn. S. purpurea Mill.; S. bertolonii Duby). Specie care înflorește primăvara-tîrziu. Flori mici, patente, cu peduncul scurt, albastre, așezate într-un racem alungit-eliptic, terminal, pe o tulpină pînă la 25 cm înălțime. Frunze caniculate, bulb alburiu.