istrăvi vtr [At: VARLAAM, C. 13/1 / V: (înv) ~rivi, ~rovi, isvriti / Pzi: ~vesc / E: vsl сътравити „a consuma”] (Îrg) 1-2 A (se) risipi. 3-4 A (se) pierde. 5-6 A (se) păgubi.

istravă sf [At: IORGA, S. D. XVIII, 18, ap. DA / V: ~revă / Pl: ~ve / E: istrăvi] (Îrg) 1 Risipă. 2 Pierdere. 3 Stricăciune.

istrevă sf vz istravă

istrivi v vz istrăvi

istrovi v vz istrăvi

isvriti v vz istrăvi

istrávă f., pl. ăvĭ (d. istrăvesc, compus ca și otravă). Vechĭ. Azĭ nord. Cheltuire, risipă.

istrăvésc v. tr. (vsl. sŭtraviti, id., după iscodesc, iscrășesc). Vechĭ. Azĭ nord. Cheltuĭesc, risipesc (niște banĭ). V. isprăvesc.

ISTRĂVI vb. v. irosi, pierde, risipi.

istrăvi vb. v. IROSI. PIERDE. RISIPI.

ISTRAVĂ s. v. risipă.

istravă s. v. RISIPĂ.

istrăvi (-vesc, -it), vb. – A cheltui fără rost, a risipi, a irosi, a toca banii. Sl. sŭtraviti (Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Probabil a influențat asupra semantismului lui isprăvi, care are dublul sens „a termina” și „a cheltui fără rost”, ca istovi. Sec. XVII, astăzi rar, în Mold. și Bucov. – Der. istravă, s. f. (risipă); istrăvitor, adj. (cheltuitor).