ISTOVITOR, -OARE, istovitori, -oare, adj. Care istovește, care sleiește de puteri; obositor, extenuant. Muncă istovitoare. ▭ O oboseală istovitoare mă cuprinsese. SADOVEANU, O. VI 214. Cu o respirație de ușurare, ca deșteptată din istovitorul vis. CAMIL PETRESCU, T. I 123. Acuma s-a umplut paharul, părinte! Acuma nu mai pot! O ură istovitoare îmi roade inima. REBREANU, P. S. 149.