ISTORISM s.n. Principiu de bază al metodei dialectice în cercetarea științifică, potrivit căruia evenimentele și fenomenele se studiază în procesul apariției, dezvoltării și pieirii lor, în strînsă legătură cu condițiile istorice concrete care le-au dat naștere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].