islam sm [At: ALECSANDRI, ap. ZEITSCHRIFT XVIII, 97 / Pl: (nob) ~uri^[1] / E: fr islam] 1 Cult religios întemeiat în sec. al VII-lea de Mahomed și răspândit în Asia și Africa Si: islamism, mahomedanism. 2 (Pex) Totalitate a mahomedanilor. 3 (Pex) Totalitate a țărilor sau a popoarelor de religie mahomedană.

ISLAM s. n. Islamism; p. ext. totalitatea țărilor sau popoarelor care practică această religie.

ISLAM s.n. Islamism; (p. ext.) totalitatea țărilor, a popoarelor mahomedane. [< fr., tc. islam].

ISLAM s. n. islamism. (< fr. islam)

ISLAM n. 1) v. ISLAMISM. 2) Totalitate a popoarelor musulmane și civilizația lor. /<fr. islam

islam n. religiunea lui Mahomed.

*islám n. (turc. ar. islam, rezignațiune). Religiunea musulmanilor. Totalitatea țărilor saŭ popoarelor musulmane, mohametanizm.

Feth-Islam n. („Tezaurul Islamului”). V. Cladova.

islam (mahomedanism) s. n.

islam (cult) s. n.

Islam (popoarele) s. pr. n.

islam (cult) s. n.

ISLAM s. v. mahomedanism.

ISLAM s. (BIS.) islamism, mahomedanism, (înv.) mahometism.

islam s. n. Religie Monoteistă, influențată de mozaism și creștinism, întemeiată în sec. 7 d. Hr. în Arabia de către Mahomed, profetul unic al unui Dumnezeu unic (Allah). Se bazează pe Coran, care reglementează toată viața religioasă și politică a musulmanilor. În secolele următoare s-a răspândit prin războaiele sfinte de cucerire în Africa mediteraneană, Spania și Asia mică, apoi în Asia orientală și Africa neagră, iar prin convertirea turcilor și cucerirea Constantinopolului (1453 d. Hr.), în Europa de sud-est. Caracteristica doctrinară a islamului este mistica fatalistă. Ziua de odihnă este vinerea. Se împarte în două mari ramuri: șiiți și sunniți. În prezent numără peste 700.000.000 de credincioși. Se mai numește mahomedanism, islamism; p. ext. majoritatea mahomedanilor, musulmanilor, totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană. – Din fr. islam.

ISLÁM (< fr.; din arabă „supunere față de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteistă fondată în V Arabiei, la începutul sec. 7 (anul 622 fiind considerat începutul erei musulmane). I. se bazează pe Coran, ale cărui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul și tradiția alcătuită din spusele și faptele Profetului (hadit) prescriu credincioșilor cinci obligații rituale fundamentale (așa-zișii „stâlpi ai islamului”): „mărturia de credință” („Nu există al Dumnezeu decât Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugăciunea (făcută de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seamă este al Ramadanului); și pelerinajul la Mecca (cel puțin o dată în viață). Cele două curente principale ale i. sunt: sunnismul și șiismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, înregistrați în toată lumea la mijlocul anilor ’90, se împart în sunniți (85%), șiiți, kharigiți și alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practică religia islamică.