ISCĂLI, iscălesc, vb. IV. Intranz. și refl. A-și scrie numele sub textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc. (în semn de încuviințare, de recunoaștere, de admitere); a semna, a-și pune semnătura. Iscălim în cartea groasă a muzeului care poartă pe fiecare pagină impresii, însemnări, zeci și zeci de iscălituri. STANCU, U.R.S.S. 201. Iară el, Isaiia Teodorescu se iscălea. CREANGĂ, A. 135. Ei, fie! dacă-i așa... Iaca iscălesc. ALECSANDRI, T. I 320. ◊ Tranz. (Complementul indică textul sau documentul în discuție) Îl făcuseră... să iscălească... polițe. C. PETRESCU, Î. II 238. Mi-au spus curat că nu vor să iscălească raportul, pînă ce nu li s-o da cîte o mie de franci. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. Vodă a iscălit constituția, văzîndu-se silit de popor. GHICA, A. 39.