10 definiții pentru iscălitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură.

ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură.

iscălitu sf [At: (a. 1657) GCR I, 136/2 / Pl: ~ri / E: iscăli + -tură] 1 Nume al unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. pentru a le certifica Si: semnătură. 2 (Pex) Fel în care se semnează cineva. 3 (Pex) Aprobare dată prin semnare. 4 (Înv; îe) A plăsmui ~ra altuia A falsifica semnătura cuiva.

ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. (Adesea în construcție cu verbele «a pune», «a da») Semnătură. Intîia iscălitură pe cerere trebuia să fie a lui. CAMILAR, TEM. 29. Își punea iscălitura în colțul de sus din stinga al colilor. SADOVEANU, N. F. 143. Dă-mi banii cîți ai, și na-ți iscălitura mea. NEGRUZZI, S. III 119.

ISCĂLITÚRĂ ~i f. Numele de familie al unei persoane (uneori cu inițiala prenumelui, eventual și a patronimicului) scris de ea însăși pe un document sau la sfârșitul unui text (scrisoare, articol etc.) pentru a confirma exactitatea, sinceritatea celor relatate sau pentru a-și asuma o anumită responsabilitate; semnătură. /a iscăli + suf. ~Itura

iscălitúră f., pl. ĭ. Semnătură, numele cuĭva scris pe ceva: scrie scrisoarea și pune-țĭ iscălitura!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri

iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISCĂLITÚRĂ s. semnătură, (livr.) apostilă, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnătură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)

ISCĂLITU s. semnătură, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnătură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)

Intrare: iscălitură
iscălitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iscălitu
  • iscălitura
plural
  • iscălituri
  • iscăliturile
genitiv-dativ singular
  • iscălituri
  • iscăliturii
plural
  • iscălituri
  • iscăliturilor
vocativ singular
plural

iscălitură

  • 1. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica).
    exemple
    • Intîia iscălitură pe cerere trebuia să fie a lui. CAMILAR, TEM. 29.
      surse: DLRLC
    • Își punea iscălitura în colțul de sus din stînga al colilor. SADOVEANU, N. F. 143.
      surse: DLRLC
    • Dă-mi banii cîți ai, și na-ți iscălitura mea. NEGRUZZI, S. III 119.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Felul cum iscălește cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Iscăli + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09