IONIAN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau ionienilor (1), privitor la Ionia ori la ionieni. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI î. H. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien.

ionian, ~ă [At: SCRIBAN, D. / P: i-o-ni-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr ionien] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația de bază a Ioniei. 3-4 smf, a (Persoană) originară din Ionia. 5 smp Grup de populație din Grecia antică, alungat de dorieni și stabilit în insulele din Marea Egee și malul apusean al Asiei Mici. 6-7 a Care aparținea (Ioniei sau) populației ei Si: ionic¹ (1-2). 8-9 a Care se referă (la Ionia sau) la populația ei Si: ionic¹ (3-4). 10 a (Îs) Școala ~ă Filozofie ionică¹ (7).

IONIAN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Ioniei sau care era originară din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau populației ei, privitor la Ionia sau la populația ei. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI a. Cr. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien.

IONIAN, -Ă, ionieni, -e, adj. Din Ionia (teritoriu al vechii Grecii). Filozofii ionieni. Dialectul ionian. – Pronunțat: i-o-ni-an.

IONIAN, -Ă adj. Care se referă la Ionia antică. ◊ Școala ioniană = orientare în filozofia greacă din sec. VII-VI î.e.n., care opunea reprezentărilor mitologice tradiționale despre lume o concepție materialist-naivă. [Pron. i-o-ni-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. ionien].

IONIAN, -Ă adj. referitor la Ionia antică. ◊ propriu ionienilor. ♦ dialect ~ = unul dintre principalele dialecte ale limbii grecești, vorbit în Ionia; școala ~ă = orientare în filozofia greacă din sec. VII-VI a. Chr., care opunea reprezentărilor mitologice tradiționale despre lume o concepție materialist-naivă. (< fr. ionien)

*ionián,-ă adj. Ionic.

ionian (desp. i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ionieni (desp. -ni-eni); adj. f., s. f. ioniană, pl. ioniene

ionian (i-o-ni-an) adj. m., s. m., pl. ionieni (-ni-eni); adj. f., s. f. ioniană, pl. ioniene

ionian s. m., adj. m. (sil. i-o-ni-an); pl. ionieni (sil. -ni-eni); f. sg. ioniană, g.-d. art. ionienei, pl. ioniene

IONIÁN, -Ă (< fr.) s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. (În Anrichitate) Unul dintre cele patru mari triburi din Grecia, care, la începutul milen. II î. Hr., a pătruns în Elada. Alungați de invazia dorienilor, s-au stabilit în insulele din M. Egee și pe țărmul apusean al Asiei Mici. Au înființat multe colonii pe țărmul Mării Negre, printre care și Tomis (Constanța). Vorbeau dialectul ionic, considerat unul dintre cele mai importante dialecte grecești în care au fost scrise operele literare („Iliada”, „Odiseea”, poezia lui Anacreon ș.a.), filozofice (opera lui Thales, Anaxagora ș.a.) și istorice (Herodot). 2. Adj. Din Ionia (teritoriu locuit de ionieni). ◊ Școala i. = școală filozofică din Grecia Antică, în sec. 7-6 î. Hr., ai cărei reprezentanți de seamă au fost Thales, Anaximene, Anaximandru (filozofii din Milet) și Heraclit (filozoful din Efes). Este caracterizată prin împletirea unor concepții materialist-spontane cu o viziune dialectică naivă.