INVENTORIA, inventoriez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A inventaria. Acel funcționar otoman rămase în Țeara Romînească, «mai ales pentru ca să vînză starea nemișcătoare a Brîncovenilor, iar pe cea mișcătoare... să o inventorieze». ODOBESCU, S. I 256. – Pronunțat: -ri-a.