INTROVERSIUNE s. f. (Psih.) Orientare către propriile gânduri și trăiri, în opoziție cu preocuparea pentru lumea exterioară. [Pr.: -si-u-] – Din fr. introversion.

introversiune sf [At: DN³ / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr introversion] (Psh) 1 Orientare a conștiinței către propriul eu. 2 Tendință de a se închide în sine neglijând lumea exterioară.

INTROVERSIUNE s. f. (Psih.) Orientare a conștiinței către propriul eu; tendința de a se închide în sine, neglijând lumea exterioară. [Pr.: -si-u-] – Din fr. introversion.

INTROVERSIUNE s.f. Situația celui introvertit. [Pron. -si-u-. / < fr. introversion, cf. lat. intro – înăuntru, vertere – a întoarce].

INTROVERSIUNE s. f. orientare a stărilor de conștiință spre lumea interioară; retragere în sine însuși. ◊ detașarea libidoului de obiectele exterioare și retragerea asupra lumii interioare. (< fr. introversion)

introversiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. introversiunii

introversiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. introversiunii

introversiune s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. introversiunii

INTROVÉRSIE (< fr., lat.) s. f. (PSIH.) Termen prin care C.G. Jung a desemnat tendința individului, care, frustat în încercările de a stabili relații cu cei din jur, își orientează energia vitală spre lumea sa interioară, devenind contemplativ, timid, retras.