11 definiții pentru interpelator interpelător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

INTERPELATÓR, -OÁRE, interpelatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o interpelare. – Din fr. interpellateur.

interpelator, ~oare smf, a [At: MAIORESCU, D. I, 110 / V: (rar) ~lăt~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr interpellateur] 1-6 (Persoană) care face o interpelare (1-2, 4) Si: interpelant (1-6).

INTERPELATÓR, interpelatori, s. m. Cel care face o interpelare.

INTERPELATÓR s.m. Cel care face o interpelare (1) [în DN]. [Cf. fr. interpellateur].

INTERPELATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care face o interpelare. (< fr. interpellateur)

INTERPELATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care interpelează; om care face o interpelare. /<fr. interpellateur

*interpelatór, -oáre adj. și s. Care interpelează.

interpelător, ~oare smf, a vz interpelator


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interpelatór s. m., pl. interpelatóri

interpelatór s. m., pl. interpelatóri

Intrare: interpelator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interpelator
  • interpelatorul
  • interpelatoru‑
plural
  • interpelatori
  • interpelatorii
genitiv-dativ singular
  • interpelator
  • interpelatorului
plural
  • interpelatori
  • interpelatorilor
vocativ singular
  • interpelatorule
plural
  • interpelatorilor
interpelător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

interpelator, -oare interpelatoare interpelător

  • 1. Persoană care face o interpelare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: