Definiția cu ID-ul 914335:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERNAȚIONALISM s. n. (Adesea determinat prin «proletar») Ideologia și politica de solidaritate internațională de clasă a proletarilor și a oamenilor muncii din toate țările în lupta lor pentru răsturnarea propriei burghezii, pentru lichidarea capitalismului și pentru victoria comunismului în lumea întreagă; îmbinînd armonios interesele vitale generale ale oamenilor muncii din diferite țări cu interesele lor naționale și cu dragostea lor față de patrie, această ideologie și politică se opune cosmopolitismului și naționalismului burghez. Internaționalismul în fapt este unul și numai unul: munca plină de abnegație pentru dezvoltarea mișcării revoluționare și a luptei revoluționare în propria țară, sprijinirea (prin propagandă, simpatie, ajutor material) a aceleiași lupte, a aceleiași linii, și numai a acesteia, în toate țările, fără excepție. LENIN, O. A. II 27. Cine încearcă să diminueze însemnătatea perspectivelor socialiste ale construcției noastre, acela încearcă să spulbere speranțele proletariatului internațional în victoria noastră, iar cine încearcă să spulbere aceste speranțe încalcă cerințele elementare ale internaționalismului proletar. STALIN, O. VIII 300. Patriotismul se împletește în mod armonios cu ideologia internaționalismului proletar. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 261. Naționalismul este cel mai primejdios dușman al unității celor ce muncesc, în lupta pentru interesele lor de clasă, pe cînd internaționalismul proletar este arma cea mai puternică a clasei muncitoare și a tuturor oamenilor muncii împotriva oricărei asupriri naționale. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2517. – Pronunțat: -ți-o-.