15 definiții pentru interlocutor
din care- explicative (9)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
INTERLOCUTOR, -OARE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.
interlocutor, ~oare smf [At: GHICA, S. 462 / Pl: ~i, ~oare / E: fr interlocuteur] 1-2 Persoană care vorbește cu altcineva sau care participă la o conversație Cf convorbitor.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERLOCUTOR, -OARE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație. – Din fr. interlocuteur.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTERLOCUTOR,-OARE, interlocutori,-oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la un dialog, la o conversație. Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328. Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERLOCUTOR, -OARE s.m. și f. Participant la o discuție, la o conversație. [< fr. interlocuteur, it. interlocutore].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERLOCUTOR, -OARE s. m. f. participant la o discuție, la o conversație; conlocutor. (< fr. interlocuteur)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
INTERLOCUTOR ~oare ( ~ori, ~oare) m. și f. Persoană care participă la o conversație; om care se întreține cu cineva; convorbitor. /<fr. interlocuteur
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
interlocutor m. cel ce convorbește cu altul.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*interlocutór, -oáre s. (lat. inter, între, și locutor, vorbitor). Conversator, care vorbește cu altu. Persoană care figurează într’un dialog: Alcibiade e unu din interlocutoriĭ obișnuițĭ aĭ Dialogurilor luĭ Platone.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
interlocutor s. m., pl. interlocutori
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
interlocutor s. m., pl. interlocutori
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
interlocutor s. m., pl. interlocutori
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
INTERLOCUTOR s. (livr.) conlocutor, (înv.) convorbitor.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
INTERLOCUTOR s. (înv.) convorbitor.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
INTERLOCUTOR s. m. (< fr. interlocuteur, it. interlocutore): cel cu care se vorbește, cel care participă la o discuție, la o conversație. I. este reprezentantul persoanei a II-a gramaticale (v. și locutor și receptor).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
interlocutor, interlocutorisubstantiv masculin interlocutoare, interlocutoaresubstantiv feminin
- 1. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. DEX '09 DLRLC DNsinonime: conlocutor convorbitor
- Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328. DLRLC
- Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525. DLRLC
-
etimologie:
- interlocuteur DEX '09 DEX '98 DN