14 definiții pentru interlocutor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

interlocutor, ~oare smf [At: GHICA, S. 462 / Pl: ~i, ~oare / E: fr interlocuteur] 1-2 Persoană care vorbește cu altcineva sau care participă la o conversație Cf convorbitor.

INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

INTERLOCUTÓR,-OÁRE, interlocutori,-oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la un dialog, la o conversație. Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328. Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525.

INTERLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. Participant la o discuție, la o conversație. [< fr. interlocuteur, it. interlocutore].

INTERLOCUTÓR, -OÁRE s. m. f. participant la o discuție, la o conversație; conlocutor. (< fr. interlocuteur)

INTERLOCUTÓR ~oáre ( ~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care participă la o conversație; om care se întreține cu cineva; convorbitor. /<fr. interlocuteur

interlocutor m. cel ce convorbește cu altul.

*interlocutór, -oáre s. (lat. inter, între, și locutor, vorbitor). Conversator, care vorbește cu altu. Persoană care figurează într’un dialog: Alcibiade e unu din interlocutoriĭ obișnuițĭ aĭ Dialogurilor luĭ Platone.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interlocutór s. m., pl. interlocutóri

interlocutór s. m., pl. interlocutóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTERLOCUTÓR s. (livr.) conlocutor, (înv.) convorbitor.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INTERLOCUTÓR s. m. (< fr. interlocuteur, it. interlocutore): cel cu care se vorbește, cel care participă la o discuție, la o conversație. I. este reprezentantul persoanei a II-a gramaticale (v. și locutór și receptór).

Intrare: interlocutor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interlocutor
  • interlocutorul
  • interlocutoru‑
plural
  • interlocutori
  • interlocutorii
genitiv-dativ singular
  • interlocutor
  • interlocutorului
plural
  • interlocutori
  • interlocutorilor
vocativ singular
  • interlocutorule
plural
  • interlocutorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

interlocutor, -oare interlocutoare

  • 1. Persoană care participă la o discuție, la o conversație.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: conlocutor convorbitor attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328.
      surse: DLRLC
    • Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525.
      surse: DLRLC

etimologie: