15 definiții pentru interlocutor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERLOCUTOR, -OARE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

interlocutor, ~oare smf [At: GHICA, S. 462 / Pl: ~i, ~oare / E: fr interlocuteur] 1-2 Persoană care vorbește cu altcineva sau care participă la o conversație Cf convorbitor.

INTERLOCUTOR, -OARE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

INTERLOCUTOR,-OARE, interlocutori,-oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la un dialog, la o conversație. Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328. Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525.

INTERLOCUTOR, -OARE s.m. și f. Participant la o discuție, la o conversație. [< fr. interlocuteur, it. interlocutore].

INTERLOCUTOR, -OARE s. m. f. participant la o discuție, la o conversație; conlocutor. (< fr. interlocuteur)

INTERLOCUTOR ~oare ( ~ori, ~oare) m. și f. Persoană care participă la o conversație; om care se întreține cu cineva; convorbitor. /<fr. interlocuteur

interlocutor m. cel ce convorbește cu altul.

*interlocutór, -oáre s. (lat. inter, între, și locutor, vorbitor). Conversator, care vorbește cu altu. Persoană care figurează într’un dialog: Alcibiade e unu din interlocutoriĭ obișnuițĭ aĭ Dialogurilor luĭ Platone.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

interlocutor s. m., pl. interlocutori

interlocutor s. m., pl. interlocutori

interlocutor s. m., pl. interlocutori

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INTERLOCUTOR s. (livr.) conlocutor, (înv.) convorbitor.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INTERLOCUTOR s. m. (< fr. interlocuteur, it. interlocutore): cel cu care se vorbește, cel care participă la o discuție, la o conversație. I. este reprezentantul persoanei a II-a gramaticale (v. și locutor și receptor).

Intrare: interlocutor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interlocutor
  • interlocutorul
  • interlocutoru‑
plural
  • interlocutori
  • interlocutorii
genitiv-dativ singular
  • interlocutor
  • interlocutorului
plural
  • interlocutori
  • interlocutorilor
vocativ singular
  • interlocutorule
plural
  • interlocutorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

interlocutor, interlocutorisubstantiv masculin
interlocutoare, interlocutoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328. DLRLC
    • format_quote Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.