11 definiții pentru interlocutoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care participă la o discuție, la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la o conversație. – Din fr. interlocuteur.

INTERLOCUTÓR,-OÁRE, interlocutori,-oare, s. m. și f. Persoană care vorbește cu alta sau cu alții, care participă la un dialog, la o conversație. Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328. Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525.

INTERLOCUTÓR, -OÁRE s.m. și f. Participant la o discuție, la o conversație. [< fr. interlocuteur, it. interlocutore].

INTERLOCUTÓR, -OÁRE s. m. f. participant la o discuție, la o conversație; conlocutor. (< fr. interlocuteur)

INTERLOCUTÓR ~oáre ( ~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care participă la o conversație; om care se întreține cu cineva; convorbitor. /<fr. interlocuteur

*interlocutór, -oáre s. (lat. inter, între, și locutor, vorbitor). Conversator, care vorbește cu altu. Persoană care figurează într’un dialog: Alcibiade e unu din interlocutoriĭ obișnuițĭ aĭ Dialogurilor luĭ Platone.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interlocutoáre s. f., g.-d. art. interlocutoárei; pl. interlocutoáre

interlocutoáre s. f., g.-d. art. interlocutoárei; pl. interlocutoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTERLOCUTÓR s. (livr.) conlocutor, (înv.) convorbitor.

Intrare: interlocutoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interlocutoare
  • interlocutoarea
plural
  • interlocutoare
  • interlocutoarele
genitiv-dativ singular
  • interlocutoare
  • interlocutoarei
plural
  • interlocutoare
  • interlocutoarelor
vocativ singular
  • interlocutoare
  • interlocutoareo
plural
  • interlocutoarelor

interlocutor, -oare interlocutoare

  • 1. Persoană care participă la o discuție, la o conversație.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: conlocutor convorbitor attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ei erau singurii săi interlocutori sau, mai exact, singurii ascultători ai monoloagelor sale. V. ROM. noiembrie 1953, 328.
      surse: DLRLC
    • Acestea mi le spunea cu foc interlocutorul meu. ODOBESCU, S. II 525.
      surse: DLRLC

etimologie: