O definiție pentru interjecționa


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interjecționá vb., ind. prez. 3 sg. interjecționeáză

Intrare: interjecționa
interjecționa verb grupa I conjugarea a II-a
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • interjecționa
  • interjecționare
  • interjecționat
  • interjecționatu‑
  • interjecționând
  • interjecționându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • interjecționea
(să)
  • interjecționeze
  • interjecționa
  • interjecționă
  • interjecționase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • interjecționea
(să)
  • interjecționeze
  • interjecționau
  • interjecționa
  • interjecționaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)