7 definiții pentru intercurent


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

INTERCURÉNT, -Ă, intercurenți, -te, adj. (Rar) Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală). – Din fr. intercurrent.

intercurent, ~ă a, av [At: DA / Pl: ~nți, ~e / E: fr intercurrent, cf recurent] 1-2 (Care survine) în cursul unui fenomen. 3-4 (Med; d. o boală) (Care survine) în cursul unei alte maladii.

INTERCURÉNT, -Ă adj. Care survine în timpul sau în cadrul unui fapt, unui fenomen. [< fr. intercurrent, cf. lat. inter – între, currens – curgător].

INTERCURÉNT, -Ă adj. care survine în timpul sau în cadrul unui fapt, al unui fenomen. (< fr. intercurrent)

*intercurént, -ă adj. (lat. inter-cúrrens, -éntis, d. inter, între, și cúrrere, a alerga. V. con-curent). Care supravine în timpu durateĭ altuĭ lucru. Med. Boală intercurentă, care se arată în cursu alteĭ boale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

intercurént adj. m., pl. intercurénți; f. intercuréntă, pl. intercurénte

Intrare: intercurent
intercurent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intercurent
  • intercurentul
  • intercurentu‑
  • intercurentă
  • intercurenta
plural
  • intercurenți
  • intercurenții
  • intercurente
  • intercurentele
genitiv-dativ singular
  • intercurent
  • intercurentului
  • intercurente
  • intercurentei
plural
  • intercurenți
  • intercurenților
  • intercurente
  • intercurentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

intercurent

  • 1. rar Care survine în timpul desfășurării altui proces (mai ales o boală).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: