INSTRUMENT, instrumente, s. n. 1. Aparat sau ustensilă cu ajutorul căruia se efectuează o operație de observare, măsurare sau control. Dacă m-am așezat cu instrumentele mele pe movila de lîngă grădină, am făcut-o ca să ridic planul locului pe unde are să treacă drumul de fier. ALECSANDRI, T. I 358. ♦ Ustensilă care se folosește la efectuarea unei operații chirurgicale. ♦ Unealtă. Are drept la o gospodărie mai bine întocmită și la vite și instrumente agricole. SADOVEANU, E. 25. ♦ (De obicei determinat prin «muzical») Aparat anume construit pentru a produce sunete muzicale. Pianul, vioara, flautul sînt instrumente muzicale. 2. Fig. Acțiune, forță sau fapt care servește la atingerea unui scop. V. mijloc, procedeu. Grija pentru întărirea economică a țării noastre și ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc trebuie unită cu grija pentru întărirea statului de democrație populară, instrumentul principal de construire a socialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 407. Galeriile Tretiacov au devenit un puternic instrument pentru culturalizarea maselor. STANCU, U.R.S.S. 55. 3. (În expr.) Instrument gramatical = parte de vorbire care nu exprimă noțiuni, ci raporturi între cuvinte. Prepozițiile, conjuncțiile, articolul, verbele copulative sînt instrumente gramaticale. ▭ Instrumentele gramaticale, în măsura în care au un sens de sine stătător și apar întrebuințate autonom (adică nu se contopesc cu un cuvînt vecin, așa cum e cazul de exemplu cu articolul nostru postpus), trebuie să figureze în fondul principal lexical, dar la egalitate cu celelalte cuvinte. GRAUR, F. L. 61. Instrument de ratificare = document prin care se ratifică o convenție internațională.